Avocatura în vremea pandemiei

2/8

A trecut mai mult de un an de zile de când nu am mai scris pe blog. Spun asta cu părere de rău pentru că am renunțat o perioadă la ceva ce îmi plăcea să fac, care îmi aducea o bucurie aparte. Revin aici cu un gând bun, cu liniștea omului care nu vrea să mulțumească pe toată lumea, care acordă timp și energie unei pasiuni. Acest blog este locul unde mă retrag la sfârșitul zilei, unde aștern experiențele văzute prin ochii unui avocat la vârsta de 28 de ani.

Despre realitatea zilelor noastre, despre așteptări și oportunități voi scrie acum. Ah, da, despre așteptări și oportunități în plină pandemie de coronavirus. Auzisem acum două – trei luni că s-a întâmplat ceva prin China, apoi în Italia, oricum departe, la capătul lumii. Recunosc că nu am luat prea mult în seamă pentru că aveam și noi deja, ca avocați, „Covidul” nostru lansat odată cu protestul magistraților și al grefierilor. Am simțit cu adevărat că ne prinde din urmă coronavirusul abia pe 12 martie, când am mers la ultimele două termene la Curtea Supremă de la Buftea și-am stat ca oile în curtea instanței, când m-au stropit jandarmii cu spirt de câteva ori, iar acces în sala de judecată am avut abia când au fost strigate dosarele. Atunci mi-am dat seama că situația a scăpat de sub control și că nu putem aștepta protecție de nicăieri, suntem pe cont propriu.

Ei bine, din 12 martie stau acasă. Mai ies 10 – 15 minute dimineața și seara să plimb câinele, în rest nu știu cum mai e viața prin București și / sau pe la instanțe. Toate litigiile mele au termene direct în mai – iunie, iar unele dintre ele au tot primit amânări încă de la începutul anului. Am inclusiv un dosar penal în care aștept pronunțarea din septembrie 2019, are 17 amânări de pronunțare până în prezent. Da, da, pronunțarea, nu motivarea. În timp ce instanțele mai sunt deschise strict pentru judecarea cauzelor urgente, noi suntem totuși șmecherii aceia umpluți de respect în ordonanțele militare, care trebuie să-și continue activitatea, în caz contrar fiind excluși din profesie. Și da, suntem și printre aceia care nu vor primi niciun ajutor financiar din partea statului, întrucât ajutorul e pentru domeniile care au încetat / întrerupt activitatea.

Să nu mă înțelegeți greșit, eu nu aștept nimic nici de la statul român, nici de la Barou, nici de la alții. Toate așteptările pe care le am sunt de la mine ca om, ca profesionist. Nu mai am mentalitatea de acum câțiva ani când, în vreun caz similar, aș fi crezut că urmează sfârșitul lumii. Acum, cel puțin din punctul meu de vedere și probabil al colegilor care s-au pus la adăpost, cele mai multe litigii sunt la pământ, dar consultanța merge bine. Principalul lucru care mă stresează, însă, e teama de boală, teama de sistemul medical. În rest, filme d-astea cu activități care crapă am mai văzut, am simțit pe pielea mea în 2018 cum schimbările legislative aferente achizițiilor publice m-au lăsat fără clienții care nu-și mai permiteau să achite cauțiunile pentru contestațiile de la CNSC. Pentru mine a murit atunci un domeniu, dar eu n-am murit odată cu el. Am înțeles doar că trebuie să schimb ceva.

În altă ordine de idei, cred că există în fiecare domeniu, înclusiv în avocatură, oameni care au nevoie de ajutor în mod real, care nu se pot descurca și despre care nu vorbesc în acest articol. Consider, însă, că mai pot fi identificate alte 2 categorii și anume: oamenii care aleg să aștepte ajutorul și oamenii care aleg să-și adapteze activitățile.

Despre capacitatea de a ne adapta aș vrea să scriu astăzi câteva rânduri. Adaptare care vine la pachet cu asumare și cu multă muncă. Cred că dintre toți profesioniștii, fie avocați, fie altceva, vor răzbate cei care vor aprofunda și / sau vor învăța lucruri noi, conforme cu cerințele actuale ale clienților. Ce pot să vă spun concret este că resimt de câteva luni că nevoile din ce în ce mai evidente ale clientelei sunt în sensul avocaturii digitalizate. O zic eu, ca avocat care a lucrat câțiva ani preponderent în aria dreptului penal, deci altceva. Oamenii nu vor să mai toace hârtii, întreabă de semnătură electronică, de arhivare electronică, despre online în general. Acum, mai mult ca niciodată, tot ce este legat de e-commerce a explodat, iar acest lucru vine, inevitabil, la pachet cu măsuri din punct de vedere juridic.

O altă ramură în care este nevoie de avocați este cea de dreptul muncii. Cred ca tranziția de la munca standard la muncă la domiciliu și telemuncă deja scoate la iveală probleme importante cu care se confruntă societățile. Totodată, din experiență afirm că puțini angajatori știu cum să angajeze, să suspende sau să înceteze un contract de muncă așa cum trebuie din punct de vedere legal. Multe dintre concedierile efectuate în România, mai ales pe motive disciplinare, sunt în continuare bombe cu ceas. Cu părere de rău spun că secțiile de litigii de muncă ale tribunalelor vor fi blocate în curând cu dosare ca urmare a deciziilor disperate și nefundamentate ale unora dintre angajatori. După ce se vor liniști apele, oamenii vor dori să angajeze, dar de data aceasta vor vrea să o facă prudent, întemeiat.

Dincolo de cele susținute anterior, cred că vor reuși cei care au sau care vor avea un business plan ferm. Nu e niciodată târziu pentru educație financiară, antreprenorială, mai ales că avocatura este, înainte de orice, o profesie liberală, independentă.

A aștepta ajutor de la stat și / sau de la Barou, atunci când poți schimba singur ceva, e o mentalitate păguboasă, nesănătoasă, neproductivă. Prin urmare, pandemia care ne-a lovit e un lucru care mă determină să aprofundez materii pe care le știu deja, dar să deschid și alt gen de carte, să învăț ceva nou, să emit opinii pliabile pe nevoile societății de astăzi.

#StațiAcasă
#FițiProductivi
#FițiOptimiști

Write Comment...

Name

Email