Ce îți trebuie pentru a fi un avocat bun

4/8

O servietă, o agendă, un costum bun, un MacBook, un Iphone, o chirie de 1000 de euro și un marketing pe măsură…

Acum trag aer în piept și râd. Nu pot să reproduc aici pofta cu care râd. Am ales să scriu despre acest subiect pentru că avocatura este profesia extremelor. Adică unii au de toate, iar alții nimic. Unii sunt foarte foarte foarte buni, iar alții foarte foarte foarte slabi. Veți descoperi în rândurile următoare ce cred că îi diferențiază.

Încep prin a vă spune că avocatura este o vocație, nu un job de 8 ore. Dacă sunteți avocați și nu ați înțeles ideea, ați greșit domeniul – și da, sunt convinsă că foarte mulți au greșit. După medici, cred că suntem principalii care reparăm sau care distrugem oameni, vieți. Or pentru a face așa ceva, implicarea noastră nu poate fi cenzurată de un program de lucru. Asta nu înseamnă să murim pentru profesie, ci faptul că unui avocat bun îi place ceea ce face, este în primul rând pasionat.

De asemenea, avocatura nu este precum o cloșcă cu puii de aur. Avocatul bun intră în profesie cu așteptări realiste, care să crească proporțional cu efortul pe care îl depune și bineînțeles cu rezultatele pe care le obține. Faceți o pauză și puneți o frână. Acest tip de avocat nu o să moară niciodată de foame. NICIODATĂ. Țin să menționez însă, că dacă ați venit aici numai pentru a face bani, sunteți negustori, nu avocați și ați putea foarte bine să vindeți orice altceva în piață decât să vindeți iluzii clienților prin instanțe.

Avocatul bun este cel cu prezență activă și eficientă. Știe cum să intervină când clientul e disperat, când totul se prăbușește, când lucrurile se schimbă cu viteza luminii. N-am înțeles niciodată avocații care sunt strict pe post de bibelou în dosare, care formulează cereri de complezență sau care au impresia că simpla legitimație îi face avocați.

Avocatul bun este acela echilibrat în ceea ce spune, face și scrie. Am crezut despre mulți că ar vorbi foarte bine, dar în realitate vorbesc prost și scriu extrem de prost… Nu prost, ci execrabil, la limita analfabetismului. Nu puteți să apăsați Space după cuvânt și abia apoi să puneți virgulă, așa cum nu puteți să trimiteți un document la instanță înainte să îi dați Justified și să vedeți rândurile frumos aranjate în pagină. Nu puteți să începeți un argument cu Onorată instanță, respectuos vă rog …, pentru că eu, ca adversar în cauză, refuz să mai citesc orice ar urma după acest debut al frazei. Respectuos vă rog și eu să nu mai terfeliți profesia prin formulele astea de adresare, măcar voi, cei pe care v-a durut creierul când ați trecut de sfânta admitere. Respectul e despre altceva, la fel și avocatura de calitate – e despre cum îi scrieți clar argumentele judecătorului, într-o limbă română impecabilă, ordonat, structurat și la obiect.

Alte chestiuni care au devenit un lux și care mă determină să ridic sprânceana în sens pozitiv când le văd îndeplinite sunt: atunci când ascultați și întelegeți cu adevărat problema clientului și când citiți dosarul. Da, am zis bine: CÂND CITIȚI DOSARUL. Adică atunci când știți exact ce conțin zecile, sutele de volume – pentru că, sinceră să fiu, puțini avocați mari ai țării am văzut tocindu-și coatele în cei 4 metri ai arhivelor din București. Disponibilitate, comunicare eficientă … sunt cel mult cuvinte din DEX. Ei bine, astea sunt lucruri care îi interesează pe avocații buni, pe lângă momentul când li se plătește factura. N-a zis nimeni să lucrați gratis, ba chiar să lucrați pe bani buni, DACĂ LUCRAȚI. Părerea mea este însă, că în principiu în profesia asta e foame de bani, băieți, iar lumea trebuie să știe ce fel de avocați sunteți – ca să îl citez parțial pe Puya. E lucrul pe care îl critic cel mai tare, alături de analfabetism. Din cauza asta zic uneori că există avocați periculoși precum clienții pe care îi apără.

Dincolo de orice, ar mai trebui un kilogram de entuziasm și neapărat ambiție. Când am intrat în avocatură aveam sentimentul că avocații sunt cei mai ambițioși din profesiile juridice. N-aș fi scris atâtea rânduri acum dacă n-aș fi știut că încă mai există astfel de oameni. Puțini, dar ai naibii de buni. Unii încă mai cred că pot schimba lumea prin ceea ce scriu la 5 dimineața. Sau dacă nu schimbă lumea, măcar pot schimba cursul unui dosar, viața unui om.

Un ultim ingredient ar fi precum sarea în bucate. Orice ați face și oricum ați gândi, e necesar să completați munca voastră cu informații juridice și dorința de a nu vă plafona. Asta poate este teama mea cea mai mare – să nu cumva să ajung să mă compar cu cei mai mici, în loc să îi urmăresc pe cei mai mari. Din acest motiv admir avocatul care nu se este mulțumit cu ceea ce știe acum și care, la finalul unui dosar, se va întreba întotdeauna dacă a făcut tot ce a putut. Dacă a bifat tot ce se putea, va fi încrezător în sine, nu arogant și nu va uita că planeta are nevoie în primul rând de oameni (buni) și abia apoi de avocați (buni).

Write Comment...

Name

Email