Ce nu știu clienții despre tinerii avocați

6/8

Scriu aceste rânduri pentru că mâine are loc cea mai grea probă a examenului de absolvire (definitivatul) în avocatură și-aș vrea să le transmit colegilor mei pe această cale că, dacă ei nu reprezintă prezentul, în mod clar reprezintă viitorul acestei profesii. Unul mare și frumos, exact așa cum trebuie să fie.

Pornind de la cum este sau cum ar trebui să fie perceput un tânăr avocat, mi-am amintit că am purtat în urmă cu un an un scurt dialog ce mi-a rămas în minte:

El: Ce profesezi?

Eu: Sunt avocat stagiar.

El: Bine, bine, dar ce vrei să devii în viață?

—————–

Am povestit asta unor colegi, moment în care unul dintre ei ne-a spus că șoferul societății de avocați la care lucrează crede că stagiarii nu sunt avocați. Aproape că mi-au albit și ultimele fire de păr când am auzit.

Am 27 de ani, iar de 3 ani cresc în avocatură. Unii ar zice că sunt puțini ani. Eu aș zice că depinde cum îi petreci și mai ales ce ai învățat. Dincolo de reușitele deja bifate în mai multe dosare, una dintre cele mai mari satisfacții este dată de faptul că de 1 an nu mai sunt stagiar. Adică nu mai am o etichetă și pot face cam tot ce vreau, exceptând demersurile pe la Înalta Curte de Casație și Justiție. Ce urmează să vă spun, însă, sunt aspecte despre avocatură în primii ani de activitate, cum sunt tinerii din această profesie și cum trebuie să se raporteze clienții la acest lucru când își aleg un avocat.

Era o vreme când se intra în avocatură cu tupeu. Acum se intră cu admitere. Una suficient de grea încât să nu ieși mult timp din casă anterior susținerii acestui examen. Ce-mi amintesc din perioada de studiu e că vreo 3 luni am stat în pijamale, iar în ultima săptâmână tot ce puteam să mai mănânc erau fructe, mai exact pere. Volumul de informații este unul dezastruos, iar examenul în sine este rupt de realitate și de ceea ce urmează să vedem în practică. Rupt de realitate, dar al naibii de greu și trebuie trecut pentru a putea profesa.

După 2 ani intenși de stagiatură, timp în care stagiarii muncesc, dar merg și la cursurile din cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, urmează un alt examen, de data aceasta de absolvire (definitivatul). Concret, mâine are loc proba scrisă pentru generația actuală. Generația mea a prins anul trecut o serie de 8 examene orale și unul scris, suficient de grele încât să învăț procedura penală plângând. Iar eu cred că sunt destul de puternică, astfel că încep să lăcrimez abia atunci când se îngroașă gluma grav.

În București, a fi avocat s-a transformat într-un business și rareori acest lucru mai este văzut ca o vocație. Din acest motiv, nici mentoratul nu este ceea ce ar trebui să fie. Astfel, tinerii despre care vă spuneam ajung după examenul de admitere și / sau absolvire să fie carne proaspătă pentru cabinetele și fabricile de avocați de pe aici.

În fiecare an sunt admiși la nivel național aproximativ 600 – 700 de stagiari (din 3000 – 4000 de candidați), dintre care 250 – 300 sunt în Baroul București. Piața îi absoarbe rapid pentru că este nevoie de forță de muncă, iar numărul lor este mic. Ideea principală este că sunt puțini și buni.

Tânărului avocat i se spune încă de la început că nu știe nimic despre nimic și că este o onoare pentru el că a fost selectat să lucreze în cabinetul / societatea de avocați X. Adevărul este că e o onoare să devii sclav pe 2 lei – așa e când mulți dintre cei intrați cu admitere ajung să lucreze pentru ăia intrați cu tupeu. Acest tânăr va afla încă din primele zile unde sunt instanțele, arhivele, registraturile și-și va rupe spatele cărând dosarele întregului birou și făcând toate formalitățile aferente. În 2 – 3 luni, acestor activități li se va adauga participarea sa în dosare cot la cot cu restul colegilor mai mari și cu așa – zisă experiență.

În București, culmea, un avocat bun este cel care semnează cu clienții contractele de asistență juridică, dar care are în spate o echipă care să lucreze acele dosare pe care le preia. Acea echipă în general este formată din tineri. Deci tu, dragă clientule, când vei semna un contract cu convingerea că e pe mâini bune, să știi că mâinile acelea s-ar putea să fie ale unui stagiar, ale unui avocat tânăr.

Un alt lucru pe care oamenii și clienții în general ar trebui să îl știe este faptul că în fiecare an câteva zeci de stagiari și tineri avocați din București se înscriu la oficii, respectiv asigură asistență juridică în cadrul dosarelor preluate prin intermediul Baroului; câteva zeci, din păcate, pentru că multora nu li se permite întrucât se ocupă de dosarele biroului. Pe scurt, prin intermediul dosarelor de la oficii, despre care oricum o să am un articol separat, tinerii ajung anual în sute de cauze pe care le susțin, fiind aproape zilnic în instanțe. Realitatea este că în mare parte cauzele de la judecătorii – preponderent penale – sunt rezolvate cu participarea stagiarilor / a tinerilor avocați. Deci cum poți pretinde că un astfel de avocat, cu sute de dosare penale soluționate, nu știe nimic?

După un an de activitate și după ce am analizat suficient piața avocaturii, am plecat pe cont propriu. După 2 ani de rebeliune tot aici sunt și îi sfătuiesc pe tineri să procedeze la fel. Un tănâr avocat este un individ rezistent (la stres), în primul rând. Bine organizat, eficient și cu o memorie foarte bună. Prin prisma riscului asumat, a instabilității generate de profesie, de venituri, de clienți, aș putea spune că un astfel de avocat este unul extrem de ambițios. Poate cel mai ambițios dintre cei care există în profesiile juridice. Atât de ambițios încât ar dormi cu un dosar sub pernă, din dorința de a se afirma. Tocmai din aceste motive, dând o șansă unui tânăr, un client s-ar putea să dea o șansă în plus dosarului său.

 

Write Comment...

Name

Email