Stiloul va scrie mai departe

7/8

Vine o vreme în viața fiecăruia dintre noi în care ne dorim să facem ceva diferit, special, personalizat. Adaptat nevoilor noastre, dar și ale celorlalți. Ei bine, plecând de la această idee, zâmbeam recent când îmi reciteam blogul din clasa a XII – a și mă gândeam că au trecut vreo 3 ani de când scriu pentru instanțe, pentru clienți, pentru adversari. Nu am mai scris, însă, pe blog. Am mai aruncat frânturi de fraze obosite pe ici, pe colo, tot timpul cu scuza că nu am timp, nu am timp, nu am timp să aștern prea mult ….

Azi mă reapuc oficial de scris. Scrisul acela frumos, natural, din suflet. E un lucru pe care trebuia să îl fac de mult timp, dar îl fac de AZI. E ceva ce îmi promit mie, în primul rând. E ceva ce îi promit cititorului care de acum mă va cunoaște ca un avocat care înainte de orice este și om. Un om cu un profund spirit analitic, asumat și un mare critic în primul rând al acțiunilor proprii, dar și al nedreptăților din jur. Un om cu păreri, cu argumente, cu sprânceana deseori ridicată și cu multe lupte aliniate la rând.

Întotdeauna am susținut o idee, iar acum cred în asta mai mult ca oricând: dacă avocații tac, societatea este pierdută. Această societate, aflată în derivă, e câteodată salvată de oamenii ce poartă robe. Și avocatura, însă, e ca o căsnicie: cu bune, cu rele. Pe acest blog n-o să ascund mizeria sub preș, dar mă voi strădui să o prezint însoțită de soluții. Am înțeles de ceva timp de la clienții mei că degeaba identific problemele dacă nu le rezolv sau dacă măcar nu le atenuez consecințele. Avocatura este de calitate numai atunci când ești cu adevărat conectat la oameni.

Despre ce o să vă scriu? Despre tot ce mă mișcă, despre ceea ce îmi ridică întrebări, temeri, frustrări, nelămuriri în această profesie. Despre tot ce văd prin instanțe, în sistem și eventual în societatea care ne dă condamnații. S-ar putea să încep să vă spun despre Rahova și Jilava pentru că respir în dosarele ce vin de acolo într-un mod furtunos. Sau s-ar putea să vă povestesc de ce în România nu avem drumuri și poduri și ce contracte defectuoase se află în spatele lor. O să vă prezint lucruri pe care deja le știu sau pe care abia aștept să le învăț.

O să mai scriu despre tot ce nu am știut când am terminat facultatea sau despre momentul în care am devenit avocat. Despre cât de important este să ai de la cine să înveți. O să scriu și pentru mama și tata, care multă vreme nu au înțeles că al lor copil este peste noapte un om mare, cu griji mari. Și-n general, scrierile mele sunt pentru omul care are nevoie să fie informat. Pentru o mamă care poate are un copil în penitenciar.

Unii tineri nu sunt numai frumoși și liberi. Sunt minuțioși, ambițioși și dornici de cunoaștere. Vin din spate generații de omuleți fantastici, înarmați cu credința că locul avocaturii este între profesiile nobile. Unde-s mulți (tineri), puterea crește. Pentru cine are vreun dubiu sau pentru cine intră pe acest blog, îl sfătuiesc să se uite întâi în oglindă și să se întrebe: Tu ce-ai făcut azi bun pentru oameni, pentru avocatură?

Write Comment...

Name

Email